Gheorghe Jijie - VICĂ NEGULESCU

Unul din locotenenţii lui Nicolae Petraşcu - şeful Mişcării Legionare din ţară (investit în această calitate de Horia Sima şi trimis din Germania în România ocupată cu misiunea reorganizării Legiunii şi contituirii structurilor de rezistenţă anticomunistă), Vică Negulescu a asigurat, după 23 august 1944 şi până la marile arestări politice din mai 1948, legătura oficială a organizaţiei cu principalele forţe politice anticomuniste.

El avea să sfârşească tragic, în urma regimului de exterminare aplicat de Securitate, în Cazimca Jilavei, asemenea lui Costache Oprişan şi altor martiri ai închisorilor comuniste.

Format A5, copertă policromă, Ed. Vicovia 2009, 476 pagini, broşat, 15 lei

O LIBRĂRIE IDENTITARĂ

Intr-o lume care se universalizează, prin Globalizare, într-un ritm uluitor, este necesar, credem noi, un recurs la memoria identitară. Adică la ceea ce ne este propriu, familiar, specific, şi în ultimă instanţă, indispensabil. Vital. E vorba de memoria lăuntrică a fiecăruia din noi; de acel ceva fără de care nu am mai fi noi. Acele valori care alcătuiesc identitatea fiecăruia din noi, ca persoană, ca grup familial, ca naţiune.
Aş putea avea o existenţă normală dacă mi-aş spăla creierul şi inima de tot ce am acumulat, de tot ce am îndrăgit, de tot ce mi-a fost aproape în această viaţă de până acum? Desigur, nu!
Putem concepe cu detaşare o Europă alcătuită din indivizi fără trăsături care să-i individualizeze, cu chipuri patibulare şi preocupări strict viscerale, care nu vor şti de unde vin şi încotro merg?
Europa Unită e o necesitate în ziua de azi. Dar viabilitatea şi durabilitatea ei nu pot fi concepute, credem noi, eludînd identitatea şi interesele vitale, misiunea în ultimă instanţă, a fiecărei naţiuni care o alcătuieşte. Este vorba de acel concept pe care generalul de Gaulle îl numea "Europa patriilor", şi pe care militantul anticomunist român Horia Sima îl dezvolta în eseul "Destinee du nationalisme", în 1951, la Paris, lucrare apreciată de unele cancelarii occidentale ale vremii, în special de Winston Churchill, după cum am putut afla.
Ce au în comun aceste personalităţi în modul în care înţelegeau noua construcţie paneuropeană? Tocmai aşezarea identităţii naţionale a neamurilor ce alcătuiesc străvechea şi nobila civilizaţie europeană, la fundamentul acestei construcţii suprastatale. Necesare, de altfel, în contextul istoric actual. Dar nu în orice condiţii, căci eludînd diversitatea ce o dau identităţile etnice componente, vom periclita Unitatea dar mai ales durabilitatea proiectului macropolitic în cauză. Pentru a nu se asemăna şi el, asemenea altor construcţii istorice similare, colosului cu picioare de fier amestecat cu lut, din viziunea proorocului Daniil.